Rezervistul

joi, 10 august 2017

Generalul Ciucă, şeful Armatei: Funcţia mă obligă să caut soluţii la inechităţile din pensiile militare. Nu am profilul omului care "rămâne în cort"

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General a susţinut miercuri (09.08.2017 - n. Rezervistul) că funcţia deţinută îl obligă să determine "factorul politic" să adopte soluţii adecvate pentru "toate inechităţile produse (...) pe fondul mutaţiilor legislative care au bulversat sistemul de pensii militare şi salarizare".

"Voi face tot ce îmi stă în putinţă, astfel încât, prin forţa argumentelor, dialog constructiv, calm şi respect reciproc, dar şi animat de încrederea camarazilor, să determin factorul politic să adopte, într-un timp rezonabil, soluţii adecvate pentru toate inechităţile produse în ultimii ani pe fondul mutaţiilor legislative care au bulversat sistemul de pensii militare şi de salarizare", a scris Ciucă, pe pagina sa de Facebook.
Generalul cu patru stele, şef al Armatei Române a precizat că a "simţit nevoia" să aducă "unele clarifică", în contextul în care "agenda publică a ultimelor săptămâni a fost dominată de problematica pensiilor militare", adăugând că, "în altă ordine de idei", potrivit "Constituţiei şi legilor ţării, militarii nu au voie să se implice în actul politic, iar şeful Statului Major General are obligaţia, atât în plan moral cât şi legal, să genereze şi să menţină un climat de ordine, disciplină şi stabilitate în armată, dar şi de încredere reciprocă între instituţie şi personalul său".
"Prin urmare, deşi nu deţin pârghii de exprimare politică, sunt profund încărcat de responsabilitatea militarului cu gradul cel mai mare din armată, către care se îndreaptă privirile camarazilor atunci când nivelul de satisfacţie salarială sau din pensii este unul dezavantajos în raport cu privaţiunile serviciului militar (...) Vă asigur că sunt călăuzit în viaţă de toate valorile militare şi civice pe care le-am asimilat de-a lungul carierei, că nu am cum să stau deoparte faţă de problemele cu care se confruntă personalul armatei de ieri sau de azi şi că foarte multe din lucrurile bune care se petrec în instituţia militară au în spate munca dedicată, consecvenţa şi asumările unor militari de carieră, legaţi sufleteşte de armată, chiar dacă deontologia profesională ne îndeamnă la discreţie şi modestie, iar din afară, poate, nu se simte atât de evident contribuţia fiecăruia dintre noi", mai notează, pe Facebook, şeful Armatei Române.
Generalul Ciucă mai spune că nu are "profilul omului care fuge de provocări sau care «rămâne în cort»".
Generalul cu patru stele Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General, opinase, săptămâna trecută că parada cu "pensiile incredibile ale unora", urmată de un "linşaj mediatic al generalilor" şi-a atins scopul, rezultatul fiind de felul "a murit şi capra nesimţiţilor... dar nu era cea grasă".

3 comentarii:

  1. Pai, daca nu fuge de provocari, ar fi cam vremea sa arate cam cat ii sta in putinta si cam cum vrea sa determine factorul politic, ca sa ii folosesc cuvintele... ca din afara asa se vede, ca sta in cort si tace chitic. Are exemplul la indemana al omologului francez! Care francez nu a apelat la forta argumentelor si la dialogul constructiv...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dl general Ciuca nu detine arma politica insa are un purtator de cuvant care ar fi putut prezenta public pozitia celui mai mare militar, in grad, cu privire la cei care terfelesc onoarea ostirii romane, activa sau in retragere sau rezerva. Nu pe facebook, ci la posturile de radio si tv, acolo unde cei mai multi inca se mai uita.

    RăspundețiȘtergere